Ford va produce la Craiova și un motor de 1,5 litri, pe benzină

Ford va produce la Craiova și un motor de 1,5 litri, pe benzină
Publicat: 25/06/2012, 16:28
Actualizat: 25/06/2012, 16:28

Ford va construi încă un tip de motor la Craiova, de 1,5 litri, acesta urmând să intre în producția de serie la începutul anului viitor, a anunțat, luni, compania.

„Ford începe demersurile pentru construcția unui al doilea motor la Craiova, motorul de 1,5 litri pe benzină”, se arată într-un comunicat al companiei.

În luna mai Ford a lansat producția primului motor, EcoBoost de 1 litru, desemnat „Motorul Internațional al Anului” pentru 2012 de către revista Engine Technology International.

Totodată, compania a început, luni, producția de serie a autovehiculelor în România.

Primul model produs de Ford la Craiova este noul Ford B-MAX. Vehiculul monovolum din segmentul B este construit exclusiv în fabrica din România.

Ford a investit peste 500 milioane euro pentru modernizarea și dezvoltarea fabricii de autovehicule din Craiova, parte a unui plan de investiții de 675 milioane euro, asumat la preluarea uzinei.

B-MAX va fi disponibil cu ambele versiuni de 100 CP și 120 CP ale motorului EcoBoost de 1 litru.

Președintele Traian Băsescu a cumpărat primul model B-MAX, o mașină de culoare roșie, la volanul căreia s-a urcat și a testat-o în incinta fabricii.

Noul model poate fi comandat în România din luna martie, la prețuri care pornesc de la 13.400 de euro. Comenzile vor fi onorate începând cu data de 15 septembrie.

Ford estimează că va produce în acest an la Craiova 60.000 de mașini B-MAX, iar anul viitor 105.000 de unități, modelul fiind destinat în principal piețelor externe.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Bianca Drăgușanu s-a afișat deja cu un alt bărbat. Cine este cel alături de care...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cher dezvăluie cine este unicul bărbat celebru care a părăsit-o
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Plânsul ne face bine sau rău? Iată ce spune știința!